Interacțiunile pozitive sau negative pe care elevul le stabilește în școală reprezintă forțe importante în atingerea succesului sau eșecului în contextul educațional și în viața personală. Aspectele care sunt influențate prin intermediul acestor interacțiuni sunt imaginea de sine, încredere în sine, abilități și deprinderi pe care elevul le dezvoltă.

Procesul învățării în spațiul educațional se află în strânsă legătură cu sentimentul de autoeficiență pe care atât profesorul cât și elevul trebuie să le dezvolte, acest sentiment reprezentând un predictor esențial în asumarea atingerii echilibrului psiho-emoțional și al succesului.

Procesul de tranziție pe care copilul îl parcurge de la învățarea în mediul familial la cerințele și exigențele mediului școlar reprezintă un proces de formare, construire și reconstruire a personalității. Un copil care a fost pregătit emoțional și cognitiv pentru intrarea în spațiul educațional va simți acest proces ca fiind unul ușor și de ajustare continuă, evaluarea pozitivă a  rezultatelor școlare ajutându-l să atingă succesul școlar. Atunci când elevii ating rezultatele școlare așteptate, acestea le influențează stilul de învățare și modul de raportare la cerințele profesorilor.

Pe parcursul traseului școlar elevii își formează, consolidează și dezvoltă multiple abilități și capacități prin intermediul procesului de învățare aceștia trebuie să dea dovadă de asumare a controlului și a riscului prin încrederea în forțele proprii și prin atingerea unor rezultate performante. Motivația, curiozitatea, personalitatea elevului și a profesorului în ansamblu reprezintă elemente esențiale pentru învingerea dificultăților care apar în școală. În vederea depășirii momentelor critice în procesul de învățare este necesar să avem în vedere concentrarea și puterea de a lucra, rezistența la efort, ambiția, voința, entuziasmul și eficiența fiecărui actor educațional implicat în acest mediu educațional.

Lect.univ.dr. Cristina Ghiță