Prestigiul şi autoritatea pot constitui în multe situaţii elementele fundamentale ale persuasiunii. Trecând în sfera relaţiilor de comunicare de tip didactic, putem concluziona că ideile profesorului se impun în mintea elevului pentru că el este considerat o autoritate – magister dixit. De cele mai multe ori elevul acceptă o schimbare de comportament pentru că aşa i-a cerut profesorul, şi nu pentru că cerinţă a fost întemeiată, pentru că aşa scrie în manual, şi nu pentru că a înţeles temeinicia ei. Acestea sunt forme de persuasiune cu efect nociv pentru acurateţea şi finalitatea comunicării didactice. Argumentul forţei, manifestat sub forme subtile, face că elevul să fie constrâns să-şi asume idei, să-şi modifice un comportament, să iniţieze o acţiune(ameninţarea cu pedeapsa). Argumentul forţei mizează pe inducerea sentimentului de teamă, pentru a obţine efectele dorite. Şantajul este o altă cale de utilizare a argumentului forţei, deşi de cele mai multe ori nu există vreo legătură de condiţionare între condiţionare şi interdicţie.

În procesul educațional, profesorul este investit cu autoritate, astfel că nu se pune problema acceptării. Succesul său pedagogic în cazul fiecărui elev, depinde mai ales de capacităţile de receptare ale elevului. Persuasiunea are de-a face cu oameni, nu cu abstracţii. Ea se defineşte drept capacitatea de a influenţă convingerile oamenilor şi, adesea, acţiunile acestora. Persuasiunea are de-a face nu numai cu convingerile oamenilor, ci şi cu valorile în care ei cred, cu interesele, nevoile, chiar şi cu deprinderile lor.

Cercetările efectuate nu au mers spre realizarea unor ,,legi ale persuasiunii’ sub formă de relaţii generale între anumite variabile independente şi mărimea efectului persuasiv, deoarece relaţiile ce implică o variabilă independentă, de obicei, intră în legătură  cu multe alte variabile. De exemplu, încrederea  sau atractivitatea emiţătorului au, în general, un  efect pozitiv asupra caracterului persuasiv al mesajului, dar acest efect este mai amplu în anumite situaţii decît în altele, uneori lipseşte sau este  contrar celui obişnuit.

Lect.univ.dr. Cristina Ghiță