Timpul – o resursă valoroasă

Aproape cea mai valoroasă resursă a noastră și singura pe care nu o mai putem recupera este timpul. Cum facem să folosim constructiv și util timpul de care dispunem? Ei bine, ar trebui să ținem cont de cele 3 segmente importante ale celor 24 de ore dintr-o zi: 8 ore de somn, 8 ore de școală/muncă și 8 ore de odihnă activă. Aceasta este schema optimă pentru o stare de bine și pentru realizarea unui echilibru între toate palierele vieții.

Despre cele 8 ore de somn am mai vorbit în atelierele de dezvoltare personală și am subliniat faptul că, de calitatea somnului și de durata acestuia, depind reușitele noastre de peste zi, concentrarea de care suntem capabili și pofta de viață. Astfel, știm că trebuie să dormim într-o cameră aerisită, fără televizor, fără surse de zgomot și să ne pregătim pentru o stare emoțională pozitivă înainte de culcare.

Dacă cele 8 ore de școală par puține, ar trebui să ne reevaluăm activitățile zilnice și să încercăm să concentrăm sarcinile de lucru în acest interval. A face temele fără telefon prin preajma înseamnă atenție sporită și randament crescut. Astfel, constantăm că ceea ce rezolvăm acasă în 5 ore, putem rezolva în aproximativ 2 ore cu condiția să fim foarte prezenți și foarte focusați pe teme.

Ce facem însă cu cele 8 ore de odihnă activă? Și ce înseamnă odihna activă? Reprezintă timpul de relaxare pe care trebuie să ni-l oferim zilnic, respectiv să  ne ocupam de un hobby, de viața noastră socială, întâlniri cu prietenii, jocuri pe calculator, teatru, sport și așa mai departe.

A umple timpul zilei în totalitate cu sarcini pentru școală înseamnă să fim lipsiți de multe placeri de care avem nevoie pe parcursul zilei pentru realizarea echilibrului despre care vorbeam. Și toate acestea se datorează dezorganizării și lipsei de focusare pe sarcină. Totuși cu ce ar trebui să ne umplem timpul liber? Absolut necesar este sportul, chiar dacă nu de performanță. Poate o oră de mers pe jos în aer liber sau o oră de dans chiar acasă, așa cum am făcut unii dintre noi în perioada de izolare de la începutul pandemiei, ar fi un dublu beneficiu: starea de bine fizică și psihică. Ce mai putem face? Putem citi sau putem merge la teatru ori la un spectacol, cu conștiința faptului că lectura și arta nu doar ne relaxează ci ne dezvoltă frumos, ne ajută să înțelegem lumea dintr-o perspectivă nouă, ne sporește inteligența emoțională și ne ajută să ne modelăm abilitățile de comunicare.

Pentru cele 8 ore de odihnă activă despre care vorbim, sunt necesare cel puțin 3 activități diferite (de ex: plimbare/o oră de sport, joc pe calculator și spectacol/film) astfel încât să nu poată interveni plictiseala sau uzura. Puțin din fiecare înseamnă diversitate și relaxare, pe când excesele nu vor face decât să ajungem la suprasaturație și să nu mai simțim satisfactie în niciuna din activitățile de timp liber. Așadar, pentru a face cu plăcere teme și pentru a ne bucura de timpul liber, e nevoie de focus pe sarcină dar și de echilibru.

Psiholog-psihoterapeut Lorena Diaconescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *