În analiza interacţiunilor elev-profesor accentul este plasat de foarte multe ori pe particularităţile elevilor şi pe comportamentele diferite adoptate de către profesori. Astfel, stilul educaţional al unui profesor poate fi asociat comportamentului acestuia şi poate fi definit prin acţiuni precum organizare, conducere, control şi planificare. Stilul educational îl definim ca fiind ,,expresia modurilor de comportament preferate, care revin cu o anumită regularitate’’. Stilul educaţional este specific şi individualizat pentru fiecare cadrul didactic și își pune amprenta în mod fundamental asupra comunicării și predării în acest context digitalizat.
Procesul educational necesită o relaţie de comunicare şi colaborare. Printre multitudinile de roluri pe care le îndeplineşte în şcoală, profesorul este un lider desemnat care are ca responsabilităţi planificarea şi organizarea activităţii instructiv-educative.
O altă sarcină a profesorului este reprezentată de exprimarea aprecierii muncii elevilor, încurajarea şi motivarea implicării acestora în sarcini. Acest rol de lider pe care îl îndeplineşte profesorul are o influenţă majoră asupra formării şi modelării personalităţii elevilor atât în planul relaţiilor interpersonale cât şi la nivelul atingerii performanţei şcolare.
Putem considera trei stiluri comportamentale pe care cadrele didactice le pot aborda în relația cu elevii, acestea fiind formate din combinarea trăsăturilor de personalitate:
- stilul normativ- centrat pe rolul şi aşteptările de status în dezavantajul trăsăturile de personalitate; este un stil caracterizat prin eficienţă şi performanţă în realizarea scopurilor instructiv-educativ; interacţiunea elev-profesor este bazată pe rigoare şi principialitate;
- stilul personal- caracteristicile de personalitate joacă rolul central în relaţia didactică, fiind o relaţie flexibilă, mai puţin directivă; pedepsele au o valenţă intrinsecă, deoarece stilul profesorului este orientat spre membrii clasei;
- stilul tranzacţional- este un stil ,,tampon’’, înrucât jonglează între situaţiile personale şi cele cu valenţe educaţionale, fără o centrare prea mare pe una dintre ele; acţiunea educaţională este privită ca o relaţie dinamică între roluri şi personalităţi.
Lect.univ.dr. Cristina Ghiță